Volgograd – Samara

Dimineata ne gaseste la Volgograd cu motoarele la umbra. Plecam voiosi spre Samara relativ devreme 🙂 850 de kilometri cu zecile de lucrari la drumuri sigur o sa ne ia mai mult decat crede optimistul Google maps.

Drum plictisitor, oprim din benzinarie in benzinarie, in afara de asta oricum nu e mare lucru de vazut. Regula pana in Mongolia era – la opririle impare doar faceam plinul si plecam. Doar la fiecare al 2-lea plin facem pauza, o tigara, un snickers, o pauza de cateva minute. In rest doar mergeam, apa aveam in Camelback-uri, alte motive de oprit nu prea aveam. Un ritm solicitant dar care ne-a permis sa parcurgem multi kilometri pe zi.

Primul eveniment notabil din acea zi s-a intamplat (ce surprindere) intr-o benzinarie, evident, una cu numar 🙂

Intrasem sa platim benzina, sa luam apa si o cafea. In benzinarie apar 2 BMW-uri si ii cunoastem pe cei doi calatori care se intorceau de ghici unde – de la Usghuli, unde am fost noi anul trecut cu fetele – in Georgia. Schimbam impresii despre drumul spre Usghuli – la fel de prost ca si anul trecut.
Din vorba-n vorba ne intreaba unde este urmatoarea noastra oprire si ne sfatuiesc cu caldura sa ocolim Samara, ca se lucreaza la strazi si e super aglomerat. Ghinion – ne gandim noi, tocmai la Samara era planificata oprirea.

Culmea norocului – unul dintre ei avea un hostes ghici unde – fix in Samara 🙂

Fara sa stam pe ganduri ne hotaram sa mergem la stabilimentul lui, omul ne face rezervarea, acolo mergem!

Pe drumul spre Samara mi se pare usor dubios modul in care merg cei doi pe sosea. In loc sa mearga ca noi in Zig-Zag (fiecare motociclist merge usor decalat pe banda, unul pe partea din dreapta a benzii, celalalt pe partea din stanga), ei mergeau fix unul dupa altul pe partea din dreapta a benzii.

Dupa ceva kilometri am inteles si de ce fac asta – soferii rusi depasesc „pe incredere” deci partea din dreapta a drumului, cat mai aproape de acostament e cel mai sigur loc.

Dupa ce am mers impreuna ultima bucata de drum ajungem si la intrarea in Samara.. omul nostru avea dreptate, e un dezastru. Coloane de masini, asfalt decopertat, utilaje parcate, aglomeratie ca la balamuc. Ne facem loc, o luam printre niste blocuri, ajungem la hostel.

Descarcam bagajele, omul nostru ne asteapta si ne conduce la o parcare pazita, 2 strazi mai departe. Aparent era inclusa in pretul cazarii. Lasam motoarele acolo, vorbeste el cu nenea de la paza si aranjeaza totul. 

Ajunsi inapoi la hostel, ne mai invartim nitel si luam un taxi spre centru.

Samara – Chelyabinsk

Urmatoarea zi am luat motoarele din parcarea pazita, ne-am impachetat si am luat-o din loc din nou, spre Celyabinsk unde urma sa ne intalnim cu alt prieten de-al lui Adi. Drumul din acea zi – vreo 900 de kilometri.

In afara de cateva lucruri amuzante pe drum, cum ar fi niste stickere pe care le aveau niste TIR-isti pe remorci sau diverse magazine de statuete, fantani arteziene si alte kitsch-uri de pe marginea drumului n-au fost prea multe de vazut.

Cea mai interesanta chestie a fost o mega stea rosie de pe marginea drumului. Am oprit, am facut cateva poze si ca prin minune, am ajuns la Chelyabinsk.

A fost cred, prima zi fara ploaie 🙂

Aici am oprit in centrul orasului la o cafea, urmand sa ne intalnim cu Aleksei. Asistam la un fel de conflict intre un cetatean turmentat si niste (cred) politisti sau gardieni inarmati. Deosebit de vocal cetateanul, avea o problema cu nota de plata sau ceva de genul.

Noi ne asteptam sa il vedem pe jos si cu ochii umflati cat de curand la ce circoteca facea. Spre surprinderea noastra totusi, s-au rastit nitel unii la altii dupa care cetateanul a fost invitat sa plece si pe-aici i-a fost drumul. Fara miscari de Karate sau batai ca-n filme.

In scurt timp vine si Aleksei, aflam ca deja s-a ocupat de cazare si „programul artistic” pentru acea seara 🙂

Il urmam spre un hotel, ne schimbam rapid si plecam cu el cu masina „pe centru”. Dam o tura pe-acolo (trecem din nou pe langa terasa unde cetateanul turmentat facea atmosfera mai devreme), ne povesteste despre istoria orasului si despre ce se intampla prin Celyabinsk.

Pe timpuri (si) pe-aici trecea Drumul Matasii. Nu degeaba pe stema orasului (o vazusem mai devreme pe un autobuz) sunt niste camile cu un fel de saci prinsi pe spate.

Fast forward cateva sute de ani aici s-au mutat in timpul celui de-al doilea razboi mondial fabricile de tancuri rusesti T-34. Fabrici intregi au fost dezmembrate pe vremea aceea si tranportate peste fluviul Volga pentru a le pune la adapost de inaintarea armatei germane.

In zilele noastre, dintr-un oras cheie al negutatorilor, Chelyabinsk a ajuns cel mai poluat oras din Rusia – din cauza exploatarilor de cupru din zona.
Am aflat ca mai nou, se doreste deschiderea unor noi exploatari, cu lacuri de decantare si tot tacamul, fix langa oras. Oamenii se opun din motive evidente, companiile sustinute de stat o tin pe-a lor ca le fac un bine, ca sunt perfect safe si ca vor aduce bunastare economica in zona (suna cunoscut?).

Dupa scurta lectie istorica ne retragem intr-o carciuma cu burgeri si bere. Inevitabil (si aici) vine ora inchiderii. Chiar cand sa iesim 2 baieti (probabil angajati sau cunoscuti ai angajatilor) jucau foosball la o masa langa iesire. Nu ratam ocazia si incingem un meci 2 la 2.

Chelyabinsk – Omsk

Nici cei 920 kilometri spre Omsk nu vor intra any time soon in top 5 drumuri pe care as mai merge vreodata in viata asta. Sau in viata viitoare.

Nu au mai fost asa de multe reparatii la drumuri, am observat ca pe masura ce inaintam spre est sunt din ce in ce mai putine. Trecem la un moment dat pe langa un monument cu un tanc pe un postament. La 100 de metri in fata sens giratoriu. Nu ratam ocazia, intoarcem, facem niste poze cu tancul si o luam la pas spre Omsk.

Altele chestii de mentionat de pe drum n-au fost, in afara de o faza dintr-o benzinarie.. dupa ce am alimentat, chiar spre iesire o doamna lucra ceva la o roata. Benzinaria aceea nu avea compresor asa ca ma duc langa masina dansei sa intreb daca e ok. Spre fericirea tuturor doamna imi face semn ca e in regula. De-abia cand eram in dreptul masinii il vad pe „domn” – sot probabil care statea linistit pe telefon intrebandu-se probabil ce ii ia nevestii atata timp sa trebaluiasca la roata. The Russian way cred…

Ajunsi la Omsk ajungem la o cazare in ceea ce parea a fi un cartier rezidential cu bariera, paza si tot ce trebuie. Parcam pe trotuar si ne cazam.

Nu v-am povestit despre cricul meu lateral. Cineva de la KTM s-a gandit ca este o idee foarte buna sa il conceapa astfel incat motocicleta sa stea cat mai dreapta posibil. Punctul de sprijin al talpii, „pata de contact” a cricului cu solul este foarte aproapiata de centrul de greutate al motocicletei astfel incat daca nu reusesti sa pui cricul intr-o mica gropita ai toate sansele sa gasesti motorul pe jos de la o rafala de vant. Nu este exagerare, intr-o benzinarie, parcat fiind, motorul a cazut pe jos din cauza vantului.

Asadar si prin urmare, avand in vedere ca pe micutul trotuar nu am gasit locul ideal cu panta in partea potrivita am legat motocicleta de gard cu o cordelina.
Arata ca dracu’ dar a functionat.

Cu bagajele in camera si cu gardul securizat de motocicleta mea o luam „la pas” prin minunatul Omsk.

La intoarcere ne hotaram sa bem o ultima bere in fata hotelului cat mai fumez eu o tigara. Nu mica ne-a fost mirarea cand am vazut ca nu era intuneric.
Cerul era slab luminat, semn ca suntem la o longitudine destul de mare. Google maps ne-a dat dreptate – Omsk este mai la nord de Amsterdam.. nu ne-am asteptat.

Cu aceasta ultima lectie de geografie si cu berile baute am pus punct unei alte zile.

In episodul urmator ajungem in Siberia si ne vom bucura de fauna. Prima cazatura a KTM-ului, prima pana. 

One Reply to “Episodul 6: Drumul cu motocicleta catre Siberia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.