Ca deobicei din Elista plecam destul de devreme. Tatiana, sotia lui Constantin ne-a pregatit un mic dejun cu un fel de terci si oua ochiuri, un ceai si o salata.
Mancam rapid si o luam din loc, pana la Volgograd sunt vreo 300 de kilometri, nu-i mult dar am vrea sa si vizitam ceva pe-acolo.
Drumul a fost neinteresant.. din loc in loc dadeam peste portiuni de drum in lucru. Cu coloane de masini, semafoare in the middle of nowhere care sa permita accesul alternativ, s-a mers destul de greu. Noroc cu „acostamentul” offroad – o fasie de un metru si ceva, neasfaltata, de-a lungul sosele – depaseam coloanele de masini oprite pe aici si eram primii la semafor.
Nu a lipsit ploaia si nici clasica deja proba „imbracat-viteza”
Ajungem in Volgograd pe ploaie. Traversam orasul pana unde gasisem noi cazarea, ne invartim nitel in cerc, aparent hostelul acela este intr-o zona pietonala.
Oprim undeva in apropiere pe trotuar sa ne adapostim si sa consultam harta…
Ne abordeaza un nene pe la vreo 60 de ani, proprietarul terasei langa care oprisem. Ii aratam unde voiam sa ajungem, spune ca e inchis. Booking-ul in care ne pusesem noi sperantele insa il contrazicea. Google maps-ul stia si el de locul respectiv insa era si mai pesimist – „Permanently closed” nu suna incurajator.
Cat ne consultam noi acolo omul nostru ne invita sa luam loc la terasa lui, ne da cate o cafea (delicioasa) pentru care nu accepta nici un ban. Din vorba-n vorba aflam ca e defapt bulgar, originar din Ruse inainte sa se mute, acum multi ani in Rusia.
Dupa ce bem cafeaua se ofera sa ne duca el cu masina la noua locatie a hotelului.. a aflat intre timp ca ca se mutase in alta parte insa pe Booking si Google maps aparea tot locatia veche.
O ia in fata cu masina, noi in spate cu motoarele. Ajungem acolo, ne propune sa ne schimbam rapid, dupa care sa ne ia cu masina sa ne duca la restaurantul unui prieten de-al lui. Zis si facut. Parcam, ne schimbam, luam masina si in 10 minute eram in fata unei porti incuiate 🙂 Aparent prietenul sau dormea sau ceva, era inchis localul. Ne duce in alta parte intr-un fel de fast food unde aveau si „impinge tava” si bere. Rece. Baltika 7.
Ne despartim de omul nostru, el trebuia sa se intoarca la terasa pentru ca lasase niste mesteri cu treaba acolo – cand am ajuns noi l-am prins mesterind ceva cu un flex si a abandonat toata treba sa ne ajute pe noi.
Nu ne despartim inainte sa ne faca un mic cadou – o insigna cu „Mother Russia Calls” si o lanterna. Ne-a lasat fara cuvinte. Astia-s rusii cei fiorosi de care ne temeam noi? Bine, asta era jumate bulgar.
Mancam o gustarica si bem (o) bere la „impinge tava”. Citise Adi undeva ca aici, in Volgograd salasluieste un club moto, Ferrum. Ne intoarcem pe jos la cazare si o rugam pe tanti sa ne cheme un taxi sa mergem la club house-ul lor.
Ajungem undeva pe la periferia orasului, ne ia pe o straduta laturalnica si gata – am ajuns. Ne uitam circumspecti, parea parasit locul. Niste constructii aparent in paragina, balarii crescute si un drum pietruit. Nu tu motociclete, nimic ce sa semene a un bar sau a ceva loc pe unde calca oameni.
Adi se da jos sa se duca la poarta indicata de sofer – o poarta inalta de metal in spatele careia parea ca este o curte. Eu raman in taxi sa „il tin”, daca ne lasa pe-aici slabe sanse sa gasim alt taxi.
Cat se duce Adi spre poarta taximetristul incepe sa se agite ca el pleaca, sa ma dau jos. Incerc sa il conving ca stai nene, ca daca e ne intoarcem, el nu si nu, ca sa ma dau jos. Incep sa trag de timp, ca nu inteleg, ca mergem acum, ca stai nitel, omul se agraveaza si da sa intoarca masina. Mesajul era clar – „Ori te dai jos ori plecam impreuna spre urmatoarea mea comanda”. Pai zi asa nene, credeam ca n-ai treaba, ma dau jos si omul pleaca grabit.
Batem la poarta incuiata, apasam pe sonerie, nimic, nici o miscare. Chiar inainte sa o luam spre strada principala se aude o usa deschizandu-se in curte.
Ne deschide un om pe la 50 de ani si ne pofteste inauntru. Dupa usa de metal o curte maricica cu tot felul de motociclete dezmembrate, parti, roti, iar in mijloc trona trike-ul lui Victor, cel care ne-a deschis. Era singur acolo, doar era in mijlocul zilei. Ne face turul „complexului”: incepem dintr-o sala cu un fel de bar, masa de biliard, carte de oaspeti in care lasam si noi cateva ganduri, tot felul de poze, artefacte din timpul celui de-al doilea razboi mondial, ce mai – un adevarat muzeu.
Ne duce dupa aceea in garaj. Service in toata regula acolo, strung, presa, aparat de sudura, tot ce e mai bun la casa omului.
In final ne duce in atelierul sau si ramanem masca. Omul lucra tot felul de obiecte, de la ornamente pentru motociclete, la statuete in miniatura, pana la statuete de jumatate de metru. Ogramada de ornamente din metal lucrate de el de la zero – de el de la schita pe hartie, la matrita, pana la turnarea metalului si polishare. Totul facea acolo, in micul lui atelier.
Dupa ce a terminat turul iesim in curte sa ne arate trike-ul. Facut de el, cu toate actele-n regula, omologat si cu tot ce trebuie.
Cand sa plecam noi il intrebam de taxi. Ce taxi, va duc sa beti o bere. Bere? Hai!
Ne urcam amandoi in trike, eu gasesc o casca pe-acolo, Adi ia o casca de tanchiist din al doilea razboi mondial si o luam goana pe strazile Volgogradului spre barul celor de la Ferrum.
Am vazut cu ocazia asta si faimoasa statuie „Mother Russia Calls”, orasul, am trecut Volga, un tur frumos pana la o alta margine a orasului, intr-o padure unde era barul respectiv.
Barul frumos aranjat, cu poze ale membrilor clubului, o sala de concerte cu instrumente pregatite si ce mi-a placut cel mai mult – un perete negru asemanator cu o tabla de clasa.
Dupa ce intram in „sala de concerte” cu peretele negru vine barmanul cu o carpa uda si o bucata mare de creta. Urma sa lasam si noi amprenta asupra peretelui negru din sala de concerte.
Vreo 30 de minute mai tarziu, dupa hohote de ras si repetate incercari sa scriu drept, sa fac literele de aceleasi dimensiune, dupa nenumarate corecturi si ajustari opera e gata. „V-STORMANIA” scrie undeva intr-un bar din Volgograd, langa scena, deasupra bateriei. Job well done.
Victor isi incearca si el talentul „la tabla”. Dupa ce terminam berile ne lasa inapoi in oras, la cazare. Ne despartim de el dupa ce facem impreuna poze cu motoarele noastre, cu trike-ul, cu niste trecatori, cu toata lumea 😀
Deja se inserase asa ca o luam la pas spre centru unde se desfasura un fel de festival. Scene cu cantareti, un concurs de dans intre pustani, lume, muzica, copii, parinti, de toate. Era si un concurs de dans, foarte animat locul.
Intr-un final ajungem pe la 1-2 la cazare, bem ultimele beri, maine o luam din loc devreme si trebuie sa ajungem la Samara, vreo 850 km spre nord-est.
Imaginea preconceputa pe care o aveam inainte de calatoria asta despre Rusia si rusii rai care de-abia asteapta sa iti faca felul incepe sa se destrame
rapid.