Acum ca avem perioadele aproximativ stabilite a venit timpul sa ne interesam de vize. Ca si regula generala am incercat sa „imbracam” perioadele in care estimam noi ca vom fi intr-o tara cu perioada de valabilitate a vizei – astfel incat nu fie problema daca ajungem mai devreme cu 2-3 zile sau daca ne decalam cu cateva. Desi este un best practice nu a fost posibil intotdeauna sa avem aceasta „toleranta” – durata de valabilitate a vizelor variaza
intre 5 zile (!!!) in cazul Turkmenistanului si 45 de zile.
Prima viza: Rusia: aceasta a fost cam cea mai usoara dintre vize. Am reusit sa luam o viza Business cu 2 intrari si 2 iesiri pentru o perioada de 30 de zile (viza cu intrari si iesiri multiple se acorda doar daca ai mai fost cel putin o data in Rusia).. Ca si perioada era cam la limita.
Noi estimasem 28 de zile de la prima intrare in Rusia pana la a 2-a iesire din Rusia spre Khazakhstan. Asta inseamna ca trebuia sa trecem granita Rusiei cu Khazakstanul pana pe 21 iulie. Daca intarziam chiar si o singura zi era nasol.. trebuia sa mergem intr-un oras mare din Rusia sa cerem o extindere de viza si cel mai probabil nu am mai fi intrat in Rusia prea curand. Eram cam la limita.
Mongolia: viza de Mongolia a fost usor de obtinut. Am mers intr-o dimineata la resedinta domnei Rodica Pop, consulul onorific al Mongoliei in Romania. Viza se achita in USD si se elibereaza pe loc pentru o perioada de 30 de zile, o intrare o iesire. Spre deosebire de celelalte vize, aceasta este scrisa de mana de doamna consul 🙂
Taijikistan: viza electronica, trimiti un formular si scan-uri ale pasaportului, achiti taxa de viza + taxa de GBAO (ca sa ai acces spre sud, spre Pamir) si vine o foaie A4. Am printat-o si am luat-o cu noi. O arati la granita, te trec baietii in „registru” si aia e. Foaia A4 are pe ea si un cod de bare insa nu-l foloseste nimeni, niciodata. La granite si checkpointuri (foarte multe in Taijikistan) registrul e sfant. Toti vizitatorii sunt trecuti acolo, urmand ca o data la 2-3 saptamani, „responsabilul” sa duca registrul la centru si vamesii sa inceapa un registru nou. Asa ne-a povestit un cames Kyrgyz, banuiesc ca la fel e procedura peste tot pe-acolo.
Azerbaijan: tot viza electronica si aici, formular completat + pagina principala a pasaportului scanata, primesti pe mail e-viza
Khazakstan si Kyrgystan – aici e un pic de confuzie si la data la care cautam noi sa obtinem vizele nici personalul ambsadei cazare nu stia sigur care-i treaba si cum se face. Ideea este asa: de la inceputul anului 2017 (februarie parca) Khazakhstanul nu mai cere viza pentru cetatenii romani. Toate bune si frumoase. Problema era ca viza pentru Kyrgystan se obtinea tot de la ambasada Khazaha. Adica practic era o viza de Khazakhstan cu o extra stampila pe ea. Acum ca nu se mai elibereaza vize pentru Khazakhstan pe ce sa iti puna stampila Kyrgyza? Confuzie totala, nimeni nu stia ce sa ne zica. Asadar si prin urmare, ca sa nu ne complicam in mijlocul pustiului cu vamesii am trimis pasapoartele prin curier la Londra, la ambasada Kyrgystanului de acolo sa cerem viza.
Uzbekistan – pentru a cere viza de Uzbekistan ai nevoie inainte de o scrisoare de invitatie. O formalitate (menita sa te mai usureze de ceva banuti) pentru care am apelat la serviciile Caravistan.
Dupa ce am obtinut invitatia a trebuit sa apelam din nou la serviciile curierilor pentru ca in Romania nu exista sectie consulara sau ambasada. Problema a fost ca doar pentru vizele de tip business aparea pe website optiunea de a primi, acorda si a trimite inapoi pasapoartele prin curier. Pentru vizele turistice scria explicit ca pasapoartele trebuie ridicate personal de la ambassadei (Viena in cazul nostru). Am vorbit pana la urma cu ei, ne-am cam inteles si intr-un final cu fost de acord sa primeasca si sa trimita inapoi pasapoartele cu viza turistica. Phiu!
Iran: viza de Iran am decis sa o luam in regim de „urgenta” pentru ca deja ne cam inghesuisem cu timpul. Am completat formularele la ambasada, a mers totul foarte repede si fara probleme, viza ne-a fost acordata pe loc in vreo 30 de minute.
Turkmenistan: aici dragii mosului se complica treaba. Turkmenistanul este a doua cea mai inaccesibila tara din punctul de vedere al regimului acordarii vizelor dupa Koreea de Nord. Acordarea vizelor poate dura 30-40 de zile fara nici un fel de probleme (noi mai aveam 25 de zile pana plecam) iar valabilitatea este de 5 zile. Daca ceri viza pentru o perioada mai mare de timp sansele sa o obtii scad dramatic. Avand in vedere ca Turkmenistanul era spre finalul calatoriei noastre era aproape imposibil sa planificam o ruta de 20.000 km cu toleranta de 1-2 zile. Asa ca iata-ne pe mine si pe Adi intr-o frumoasa dimineata insorita la poarta ambasadei hotarandu-ne ca e mai „profitabil” sa ne incercam norocul cu o viza de tranzit pentru Rusia decat cu o viza de 5 zile pentru Turkmenistan pe care nici nu eram siguri ca o vom obtine sau ca o vom obtine la timp. Era exclus sa devansam plecarea pentru ca erau stabilite celelalte vize si deja eram la limita.
Zis si facut, taiem Turkmenistanul si Iranul din plan urmand sa ne intoarcem fie prin Rusia, „pe roti”, fie cu feryboat-ul pe marea Caspica.
La finalul vanatorii de vize asa aratau perioadele de valabilitate ale vizelor:
Alte acte: Auzisem la un moment dat ca in Stan-uri sunt uneori probleme cu bancomatele.. fie accepta doar VISA fie accepta doar MasterCard. Rezolvarea era simpla si nu voiam un stres pe-acolo m-am dus la banca si am mai cerut sa imi ataseze niste carduri la cont – unul VISA, unul MasterCard. Avea sa aflu pe acolo ca in unele locuri sunt acceptate doar carduri de care n-am auzit niciodata dar asta e alta poveste 🙂
Cand Iranul era „in carti” trebuia sa ne scoatem faimosul „Carnet de passage”.. un document pe care trebuie sa il aiba orice calator ce intra in Iran cu motocicleta sau masina proprie. Pe langa acest document mai trebuia sa avem si carnetul international de conducere. Acesta se elibereaza de catre ACR si este un fel de carnetel cu poza ta, categoriile pe care ai voie sa le conduci, toate informatiile traduse in 4-5 limbi.
Am mai luat la noi copii dupa toate actele, niste poze (pentru viza de tranzit de Rusia), asigurarea motocicletei si asigurarea de sanatate (nu ca ne puneam prea tare baza in ele dar au fost necesare pentru anumite vize).
Ce a rezultat a fost o mapa plina cu hartii si hartiute aranjate intr-o anumita ordine, passport si „motosikli passport” (talonul) deasupra, carnetul international imediat dupa iar permisul romanesc tocmai la coada, impaturit in alte acte 😉
Gata cu pregatirile, mai e putin si plecam! 🙂