Video de calatorie
Urmareste filmuletul in fereastra de mai jos sau pe pagina mea de Youtube.
Din episodul anterior: impresiile Ramonei
“Cum a continuat…,,off, off, mãi, mãi! ” Cand am plecat din Mestia am simtit ca de abia acum urmeaza marea aventura. Ruta Mestia-Usghuli a fost plina de peripetii si momente tensionate. Desi credeam ca stomacul meu si-a revenit, m-am inselat. Starea mea s-a agravat, aveam frisoane si ganduri negre ce ma epuizau. Ma gandeam ca daca nu parasim grupul in cautarea unor solutii, starea mea se va deteriora si mai mult, si voi deveni o povarapentru intreaga gasca. Asa ca, mi-au incoltit in minte instructiunile din avion:,,Intâi iti pui masca de oxigen tie si apoi copilului”!
Am plecat cu ,,R” si toata fiinta mea s-a transformat, adrenalina a preluat comanda la propriu incat nici cand am cazut la marginea prapastiei intr-omorcila in care iti ramaneau talpile nu am sesizat pericolul pe care il caram cu noi in bagaj…mai tarziu am vazut filmuletul si am intrat in panicagandindu-ma la alt scenariu cu alt final… Varfurile Caucazului invelite cu gulere de zapada se zareau semete si aspre printre norii alungati de adiereavantului. Suzi pasea sportiv prin noroaiele georgine fara sa îi pese de zoaiele ce se prelingeau de pe incaltarile sale. Tinutul Svanilor a rasaritin fata noastra splendid si dur iti taia rasuflarea fara sa intelegi daca iti e teama sau te bucuri de ce vezi…Intalnirea cu Giorgi N a fost cao secventa dintr-un film mut, Suzi parcata pe iarba cu o piatra sub cric iar eu pazind-o de salbaticie cu bocancii in mocirla pana la sireturi. Tanarulacesta cu maini mari si degete groase te inspaimanta cu privirea sa rece. M-am urcat la el in masina cu teama simtind cum siroaie de transpiratie imicurgeau pe sira spinarii. In momentul acela, Giorgi era singura optiune!
Noaptea toate pisicile par negre!!!
Am intrat in casa familiei Nijaradze plini de emotii si incertitudine. A urmat o ora grea in care am incercat sa explicam in ce pericol se aflau prieteniinostri. Cel mai greu a fost sa acceptam ca pana si familiei ushguleze îi era teama…Era deja tarziu, aproape de ora 21, Adi a parasit casa impreunacu Giorgi. Am ramas pironita in veranda casei lipita de fereastra cu patrate multe impreuna cu Maruska. Amandoua ingrijorate, amandoua vorbind pe limbaei cu cel apropiat ei, ea la telefon, eu cu statia de emise receptie in mana strigand ba la Adi, ba la Mihai… „-Adi ma auzi, Mihai ma auziti??” Semnalul tehnologiei a disparut la fel de rapid ca farurile masinii dupa ce a intrat in bezna padurii. Si dupa cum spune vorba:,, Noaptea toatepisicile par negre”, scenariul din capul meu era sumbru…Femeie calita de viata si de clima Caucazului, Maruska a preluat controlul situatieidisperate in care ne aflam. M-a poftit intr-o camera cu soba si divan, mi-a adus niste papuci mari de cauciuc sa ma scape de greutatea bocancilor plinide noroaie, apoi a scos capul dintr-o camaruta cu un ceainic in mana, spunand: „-Ceai?” „-Da, da, ,,Ceai”!!!” Era primulcuvant pe care l-am inteles amandoua clar de parca intr-o secunda fiecare invatase limba celeilalte. Cuvantul ,,ceai” a fost magic, el a daramatorice bariera de comunicare, aveam impresia ca inteleg ushguleza si ca Maruska intelege romana. Am vorbit de copii, Zauri capul familiei mi-a povestitca in timpul stagiului militar a ajuns la Galati.
Era aproape miezul noptii cand am auzit maraitul motoarelor. Pentru mine a fost cel mai frumos sunet pe care poate sa-l faca un calut, sunetul reusitei…Aurmat o noapte de pomina, niste zile superbe de explorare si cunoastere a vietii caucazului dar si a noastra intr-un fel sau altul. Despartirea defamilia salvatoare si de Usghuli a fost una emotionanta. Drumul de la Ushguli la Lentekhi a fost ca un examen final, abia acum urma ,,piatra de incercare”.Sfarsitul lunii iunie in Caucaz nu este tot una cu sfarsitul lunii la Ranca: noroaie, balti, zapada, rauri involburate, iarba veche si iarba noua,hauri cat vezi cu ochii.
Pentru mine si rider debutul pe acest drum nu a fost unul promitator pentru ca, dupa cateva balti repetate am aterizat cu toata fiinta pe iarba verde privindcerul de pe coate. Drumul anevoios si primejdios ne-a ridicat destule obstacole:emotiile bucuriei, teama de neprevazut, testarea fizica a motoarelesi a noastra, toate acestea au rescris scenariul calatoriei noastre. Am descoperit locuri din intamplare (Telavi) si am cunoscut oameni frumosi carene-au ajutat la nevoie. Poate ca nu am putut respecta planul initial dar am invatat ca…,,Nu toate pisicile par negre noaptea!!!
Ziua 8 Kutaisi – Tbilisi 258 km, 7h
Dimineata din Kutaisi, cu soarele ce iesise la propiu dupa noaptea ploioasa, venise la fix cu starea a ceea ce simteam. Stiti senzatia aceea in care tragiadanc aer in piept si il scoti usor pe gura, lasand tot greul sa se duca…si ramai surprins de linistit? Pentru noi se incheia o parte provocatoare,o parte unica a calatoriei noastre, cu multe incercari de toate felurile, cu „de toate rostite si nu numai”, dar o parte care si-a sculptatundeva adanc in noi o forma, forma care vibreaza la orice se aseamana sau suna, de departe, sau nu, a Caucaz, Ushguli, Nijaradze… Georgia.
Dis de dimineata baietii nostri au plecat la un service recomandat de ghidul israelian, sa incerce sa repare frana de la motorul lui Adi. Mecaniciide la service au incercat sa ajute dar se pare ca lucrurile nu se puteau rezolva foarte usor, asa ca au hotarat sa mergem direct in capitala, inTbilisi, fiind convinsi ca acolo puteau gasi service-uri mult mai dotate. Drumul spre Tbilisi a fost in mare parte plictisitor, pe alocuri condimentatcu masina politiei ce a intors brusc, direct in fata noastra – linie continua fiind, depasiri a la georgieni – de nu stiai daca tu ai gresit cumvabanda, vite insirate la propriu pe tot drumul fara sa se sinchiseasca sa se miste in vreo parte, d-astea… Nu am scapat nici de ploaie, iar laintrarea in capitala Georgiei, o tara cu mult in urma Romaniei, am ramas socati. Aglomeratia orasului care era cu mult peste cea de ora 17.30 atraficului bucurestean, puzzle-ul facut de masini in miscare in timp ce circulau si cele sapte benzi pe sens, au fost primele senzatii misto aleacestui oras capitala. Al meu sot si Adi aveau, fiecare in parte, cate un zambet enorm iar ochii le jucau in cap de bucurie. Traficul haosat incare trebuie sa faci slalom printre masini, sa ajungi de pe prima banda pe a saptea pentru a putea face la stanga, categoric este una dintre placerilelor ascunse :). Si cum aceea era directia spre cazarea noastra, asta a trebuit sa si facem…
Ne-am cazat repede, ne-am scos „costumele de astronauti” si am iesit, la pas, sa vedem capitala Georgiei. Ne-am plimbat pe strazi, am admiratlocurile, am localizat un bar de motociclisti si l-am notat pentru a-l vizita a doua zi, am mers in centrul vechi al orasului sa gustam faimosulvin georgian si sa savuram bucate alese, am ras, cantat, spus bancuri si ne-am bucurat de frumusetea orasului, de locul acesta nou descoperit side norocul nostru de a avea, pana acum, o experienta atat de faina!
Dimineata, baietii au plecat sa caute un service moto, iar prima lor oprire a fost la barul de motociclisti vazut cu o seara inainte. Acolo, trezit dintr-unsomn de sigur foarte putin timp, barmanul i-a trimis undeva la un service pe malul raului. Cu toate explicatiile primite si cu adresa pusa pe gps,baietii nu au gasit service-ul recomandat, ba mai mult, au dat peste un alt service, ce parea mai degraba un depozit de fiare vechi si in careli s-a spus ca nu are nimeni cum sa-i ajute. Dupa cateva alte cautari de service-uri si negasirea lor fizica pe harta gps-ului hotararea luataa fost sa mergem cu motoarele asa, in continuare, sperand ca in urmatorul oras sau localitate unde vom ajunge sa gasim un mecanic bun si un servicepe masura.
Dezamagiti, intorsi la cazare, baietii, ca si noi dealtfel, au mai avut parte de o alta surpriza. Se parea ca vom ramane doar noi patru in continuare,intrucat celalalt cuplu hotarase sa mai ramana cateva zile in Tbilisi si dupa aceea sa se intoarca in tara. Discutiile si argumentele aduse situatieicreate au confirmat, intr-un final, ca aceasta era varianta decisiva si ca de aici calatoria noastra va fi in patru oameni, in timp ce ceilaltidoi urmau sa aiba calatoria lor aleasa separat.
Am plecat cu inima stransa, cu o dezamagire ce m-a urmarit mult timp ( si dupa aceasta calatorie) si cu speranta (naiva de mine!! ), ca in orice minutsi loc in calatoria noastra se va vedea un alt motor, cel de-al treilea motor, si vom continua impreuna toti sase. N-a fost sa fie asa!
Ziua 9 Tbilisi – Gudauri 124 km, 3h15′
Pe drumul din Tbilisi pana in Gudari ne-au insotit obiceiurile locului in chipuri senine si pline de viata. Inca din Batumi ne-am dat seama de voiosiasi pasiunea georgienilor de a canta, dansa si transmite emotii, insa cand opresti la o cetate pe marginea drumului si dintr-un autocar coboarao gasca de tineri liceeni, si una dintre copile incepe sa cante din tot sufletul cu o voce superba de ti se face pielea gaina, si incep si ceilaltisa o acompanieze si timpul parca se opreste in loc, te simti privilegiat si al naibii de norocos…si multumesti ca esti exact in locul in carear trebui sa fii in acel moment!
Ne-am continuat drumul pozitivi, plini de emotii noi adunate, cu zambetele pe buze si cu dorinta de a explora in continuare din frumusetite acestei tarisuperbe. Incepeam deja sa urcam in munte, cu destinatia Gudauri, un loc faimos si cunoscut pentru amatorii de ski. Peisajele incepeau sa fie dince in ce mai acaparatoare in toata superbitatea lor, serpentinele sa fie din ce in ce mai dese, temperatura sa scada sesizabil iar ceata sa sevada din ce in ce mai acut. Zapada, incepea sa se vada si ea pe crestele muntilor din fata noastra.
Inca din seara petrecuta in Tbilisi ne rezervasem pe booking un apartament in Gudauri si mare ne-a fost mirarea, cand am ajuns la cazare, vara fiind, sane dam seama ca suntem cam singuri prin zona, ca apartamentul rezervat de noi era intr-o cladire noua – un fel de hotel, cu parcare la subsol sisnow-mobile-uri parcate pana la sezon, iar apartamentul propriu zis „iurta noastra caucaziana” cum a numit-o Adi, era cu mult peste asteptari.
Ne-am lasat bagajele si am iesit in statiune, incercand sa gasim un restaurant unde sa mancam. Din cele doua restaurante deschide, am poposit la unul ceparea mai animat si unde, din nou, am avut parte de emotii georgiene aduse pe tava de localnici. La o masa, destul de numeroasa, erau cateva familiicu copii si la un moment dat una dintre mame cu (banuiesc) fiica s-au ridicat si au inceput sa danseze in mijlocul restaurantului, fara sa paraca se dau in spectacol sau ca o fac pentru turisti anume…Cred ca asta a fost marea mea surprindere. Oamenii sunt sinceri, se manifesta prin cantatsau muzica si o fac pentru ei! Se bucura si o fac pentru ei insisi! E o stare de a fi, destul de „dubioasa” noua romanilor! Dupa ce auterminat dansul, mama s-a retras la masa, iar langa pustoaica au venit alte doua fete, si impreuna au dansat un minunat dans traditional georgian,care, din nou, ne-a facut sa ne bucuram ca suntem…unde suntem…
Ziua 10Gudauri – Stepantsminda 35 km, 43′;Stepantsminda – Telavi 231 km, 6h45′
Ziua urmatoare ne ducea pe Georgian Military Road, un drum de care, inca de la inceputul calatoriei, citisem cu totii ca este un drum destul de dificilde facut. Spre surprinderea noastra, nu a fost asa chiar deloc. Nu stim cum a fost drumul acesta inainte, insa acum era un drum fara grad de dificultate.Intr-adevar, au fost portiuni de drum spart, serpentine multe si cateva ace de par, portiuni cu nisip si pietris, insa departe de tot ceea ce nearatase initial youtube-ul si de asteptarile pe care ni le setasem. Ploua, si nu era tocmai cald la altitudinea aceea, insa nu era nimic de speriat.
Ne-am oprit la o cafea si un mic dejun in Gergeti, unde se afla Gergeti Trinity Church, cu gandul ca dupa ce mancam sa mergem sa vizitam celebra bisericacocotata in varf de munte si la care sa ajungi era o mare provocare. Am admirat-o de la terasa cat timp ne-am savurat cafeaua si micul dejun, iarcand am terminat, hotarati sa mergem pana in varf sa o vedem, am fost abordati de diversi „soferi de serviciu” care ne spuneau ca nuavem cum sa ajungem pana acolo, ca a plouat si e noroi mare si ca ramanem impotmoliti si ca se ofera ei sa ne duca contra unei sume de bani. Nuam bagat in seama cele spuse de respectivii si ne-am ambitionat sa ne continuam drumul, direct spre Gergeti Church. Doar ca, asa cum parea ca neduce pe noi drumul spre portiunea de urcat spre biserica s-a adeverit a fi un drum blocat, ce se termina la baza muntelui si doar alpinism am fiputut face sa putem urca. Am decis, spontan, sa mergem la biserica cand ne intoarcem. Aveam in plan si granita cu Rusia, care era la o aruncaturade bat, si pe care nu o puteam rata. Am ajuns la granita pe un drum, singurul dealtfel, spart, cu zone in constructie, cu nisip si pamant aruncatpe carosabil, cu cea mai mare coloana de tir-uri vazuta vreodata, am facut poza de rigoare, am pus abtipildul cu vstromania la loc de cinste pestalp si ne-am intors sa ajungem la Trinity Church.
De data aceasta nu am ratat drumul insa mare ne-a fost mirarea sa vedem ca drumul era defapt doar noroi si ca motoarele puteau ramane in pozitie verticalafara ca noi sa le atingem. Au incercat baietii o bucata de drum sa urce insa cand au vazut ca nu prea se poate in conditiile date, au intors, cuimpacarea ca am vazut biserica si de la departare. Cand am coborat, undeva in dreapta drumul era o masina – o duba, cu o familie de georgieni ceisi luau pranzul la iarba verde ( si pe ceva ploaie ) si care, vazandu-ne, ne-au oferit sa gustam cate un capac de vin georgian. De ce capac? Intrucatoamenii nu aveau pahare pt noi au inceput sa taie din sticle de plastic, sucite cu susul in jos, si sa improvizeze cele mai tari pahare, din caresa putem gusta vinul familiei. Mi s-a parut, iarasi, un gest de o calitate pe care mi-o doresc sa o gasesc in fiecare dintre noi. Am plecat dinStepantsminda cu gandul sa mergem cat putem si sa oprim undeva, pe drum, fara o destinatie anume. Pe drumul de intoarcere baietii au vazut la unmoment dat in stanga un drum in lucru, ce traversa muntele, si de care nu se stia pe unde trece, unde ajunge, daca ajunge, etc…asa ca, normal,pe acolo au luat-o. Am intalnit basculante cu pietris, buldodez ce ne-a facut „drum” sa trecem ( erau portiuni blocate ), pante nisipoasesi pline de bolovani si santuri adanci, nisip alb si pietris…ce mai…un drum impracticabil. Interesant a fost ca acest drum chiar ne-a scos,pe scurtatura, pe cealalta parte a muntelui si daca in Stepantsminda erau circa 9 grade, pe partea aceasta temperatura era mult mai indulgenta,depasind 20 grade.
Am ajuns intr-o intersectie de drumuri nationale unde ne-am intalnit cu un grup de 5 tipi cu choppere. Am stat cu ei la o vorba si o tigara-doua, am aflatca merg in aceeasi directie pana la un anumit punct si am hotarat sa mergem impreuna pana acolo. Dupa aceea, ne-am despartit.
Pentru noi, seara ce tocmai sosise ne-a facut sa ne dam seama ca micul dejun de dimineata fusese mic pentru a putea tine loc pentru inca doua mese, asaca ne-am hotarat ca atunci cand vedem ceva unde am putea gasi de mancare, sa oprim. Am oprit pe marginea drumului, la un restaurant, unde am mancatsi am consultat booking-ul. Parea ca suntem in apropierea unui oras, Telavi, care era foarte aproape de locatia unde eram acum si unde gasisemultimile doua camere intr-o pensiune . Ne-am hotarat repede, am rezervat camerele si dupa ce am terminat de mancat, am plecat spre oraselul cupricina.
Marea surpriza abia acum incepea sa apara. Initial, credeam ca suntem la naiba in praznic ( chiar ne gandeam sa luam de la restaurantul unde am mancatceva pt a doua zi )dar mare ne-a fost mirarea sa descoperim unul dintre cele mai frumoase si mari orase ale Georgiei. Telavi este un fel de Sibiu,iar in momentul in care mergeam spre cazare am trecut prin centru si am vazut o gasca mare de rideri, multe motociclete stranse la un loc, animatie,lume multa…Baietii au facut cale-ntoarsa, brusc oboseala zilei a trecut si ne-am dus sa salutam gasca de oameni pe care i-am cunoscut, care ne-auprimit cu bratele deschise si s-au adeverit a fi membri ai clubului georgian de enduro si urmau sa faca in cateva minute un tur al orasului cumotoarele, pentru a face reclama evenimentului de a doua zi. Nimerisem iarasi la fix! Eram din nou acolo unde trebuia sa fim! A doua zi era campionatulnational de enduro organizat in Telavi, majoritatea tipilor fiind veniti din Tbilisi special pentru acest eveniment, si mai ales…erau cu mecaniciidupa ei. Toate planetele ni s-au aliniat si fara sa ajungem la cazarea din seara aceea, am hotarat clar sa mai ramanem o seara si sa mergem sinoi la campionatul lor. Ba mai mult, cum vor fi mecanici moto in zona vom avea sanse reale de a repara chestiile la motoare.
Am discutat putin cu oamenii, am povestit pe scurt diverse despre fiecare (riderii georgieni visau sa ajunga la Red Bull Romaniacs ), dupa care am stabilitca ne vom vedea a doua zi la campionat si ca vom incheia seara cu turul orasului cu ei, cu motoarele. Am facut turul orasului, surprinsi de rideriicare faceau fel si fel de scamatorii cu motoare, biciclete si atv-uri, dupa care, la finalul paradei, ne-am dus la cazare.
Ajunsi la cazare, am avut ceva emotii. GPS-ul ne indica ca am ajuns la pensiunea unde facusem rezervare, insa, vizibil, parea doar un zid. Intr-un final,ne dam seama ca peretele se intersecta cu o cladire cu o poarta inalta si foarte mare, care trebuia sa fie cazarea noastra din seara aceea. Amcoborat sa deschidem poarta si…ghici ce? Cum s-a deschis, in interior erau cazate multe motoare de enduro, iar in curte se plimbau diversi tipice pareau a fi, si ei, rideri de enduro. Cum ne-au vazut, ne-au primit cu zambete si cu intrebari despre pasiunea comuna. Am baut cateva beri impreuna,am aflat ca unul dintre ei era campionul national al Georgieila enduro si ne-am bucurat de alegerea noastra de a mai ramane o zi. Pentru noi, ceicare nu aveam campionatul a doua zi, a fost o noapte lunga in fata a cateva sticle de vin intr-un loc magic de pe lumea aceasta, in Telavi, Georgia,exact acolo unde trebuia sa fim atunci!