Urmareste filmuletul in fereastra de mai jos sau pe pagina mea de Youtube.
Drumul de plecare a fost anost, dar cu mult entuziasm si cu bateriile pline. Am plecat destul de tarziu din Bucuresti, 16.00 si pana in Tucia –cand am ajuns la 1.00 noaptea si am ramas intr-un camping de langa Marmara,nu ne-am oprit decat sa alimentam, sa mancam sadwichurile de la pachet in Bulgaria la benzinarie, si cam atat. A fost obositor, frig tare – luna iunie – noaptea rece. Noi, fetele, am avut “un varu’ “ care sa ne mai incalzeasca in micile opriri ( traducere: varu este o palinca de Sibiu). Nu am inteles prea mult din drum, in sensul ca nu era genul de drum de care sa simti ca te bucuri, dar era drumul necesar spre ceea ce tinteam. Plus ca GPS-ul a fost setat, gresit, pe „drumul cel mai ieftin” care nu stim cat de ieftin a fost, dar lung si cu noaptea cea mai rece, sigur a fost!
Tras linie: prima zi 564 km in 10h11’.
Senzatiile drumului: entuziam- fuga de-acasa, frig, plictiseala, frig!
Ziua a doua am strabatut Turcia pe centura Istanbulului, care, cu toata aglomeratia posibila, a fost, pentru baieti precum un dans frumos pe doua roti (un tango zbucimat, sau un flamenco dureros de patrunzator – ceva de genul). A fost o aglomeratie fascinant de placuta, prin care, ai nostri bravi baieti, cu adevarat s-au bucurat sa-si faca loc. Ne-a prins si ploaia, de doua ori, dar nu semnificativ incat sa ne incomodeze in vreun fel.
Dupa 11h30’ si 852 km am ajuns in Samsun, un oras maricel si frumos al Turciei, care ne-a gazduit in inceput de Ramadan. In Samsun ar fi trebuit sa ramanem in camping, insa cum nu i-am gasit intrarea (si nu, nu eram beti), a trebuit sa apelam la booking si sa facem o rezervare ad-hoc. Am gasit Otel Necmi, pe care-l recomandam pentru amabilitatea gazdelor (tata si fiu) care ne-au pus la dispozitie livingul “casei lor” pentru a urmari meciul Romania – Franta (mda, Romania a fost invinsa atunci) si unde noi puteam sa bem o bere, doua sau un vin, dar ei cum erau in post – nu se abateau de la religie.
De consemnat: magazinele turcesti erau ori inchise, ori nu vindeau bauturi alcoolice; baietii au avut noroc ca noi, fetele, am iesit sa colindam putin orasul si am gasit un magazin (nu turcesc) de unde am cumparat cateva beri.
Senzatiile drumului: placerea traversarii Istanbulului, asfalt perfect, oameni si locuri si religii noi…frumoase! Ziua a treia Samsun – Batumi 401 km, 7h19’.
A treia zi am intrat intr-o alta lume. Inca de la granita cu Georgia ne-am dat seama ca efectiv am intrat pe un alt taram, de la care nu stiam la ce sa ne asteptam, insa stiam ca va fi “altfel”. Venind din Turcia, unde drumurile erau impecabile, Georgia ne-a surprins inca de la inceput cu drumurile sparte si aglomeratia de oameni ce faceau “negot” cu fel si fel de produse de larg consum, in mare parte tigarete si alcool, la nici 50 m de punctele de control. Era o imagine parca luata dintr-un film vechi, de la inceputurile cinematografiei color, cu o mare agitatie de oameni, dar care nu avea de ce sa te sperie, ci mai degraba sa te atraga spre a descoperi.
Aveam rezervare pentru doua nopti in Batumi, cazare rezervata inca din tara cu mult timp inainte si la un pret la care ne-am dat seama ca nu avem de ce sa ne facem mari probleme cu bugetul in Georgia. Batumi este un oras la circa 30 km de granita Georgia-Turcia, cu iesire la Marea Neagra, corespondent cu Vama Veche din Romania. Eram convinsi ca o sa ne placa, si nu ne-am inselat deloc.
Cazarea noastra era pe strada Telecabinei, insa cum nu aveam initial niciun numar, iar strada era de la baza litoralului pana sus, la telecabina, am facut cateva drumuri dus-intors pe acea strada, cautand strada :). Toata lumea ne arata ca trebuie sa urcam sa ajungem la telecabina (pentru ca defapt noi asta ii intrebam ) pana cand, intr-un final, ajunsi sus la telecabina, ne-am dat seama ca totusi cazarea noastra, din poze, nu era tocmai telecabina.
Am incercat sa vorbim la telefon cu gazda noastra, dar doar am incercat pentru ca nu am reusit sa aflam unde trebuia sa ajungem intrucat omul nu stia decat georgiana si ceva rusa. Unul dintre prietenii nostri a sunat un amic de-al lui, rus, si a facut o super conferinta ruso-romano-georgiana prin care am aflat ca in apropiere este un restaurant si ca ar fi ok sa asteptam acolo gazda. Am ajuns la restaurant si cum am coborat de pe motoare, am fost atrasi instantaneu de muzica georgiana. A fost un impact senzational, o muzica superba, niste oameni ce dansau (nu stiu daca era nunta sau doar o petrecere privata ). Cert este ca noi, ca niste astronauti picati pe o plaja de nudisti, am intrat si ne-am bucurat ochii, si auzul, si…sufletele. Si am realizat ca “a fi gratios” tine de pasiune, si nu de ce sex esti sau de cate kilograme ai.
Cum a ajuns gazda noastra, am plecat cu un sentiment de bine, de placere, cu ochii razand pana-n adancul sufletului. Cazarea a fost o vila mare, veche, cu usi de peste 2,5 m inaltime, situata la inaltime de unde aveai o priveliste superba a orasului. Si toata vila era numai a noastra :).
Batumi a fost convingator.
Am petrecut doua zile insorite luand pulsul orasului: am mers pe jos si am explorat stradutele si cafenelele, am vazut tot orasul de sus din telecabina, am luat temperatura soarelui la plaja, pe ponton, am degustat si baut vinul Georgian – care de departe este “de recomandat!”, am vazut locuri frumoase si multe…prea multe sarace, am simtit bunatatea si caldura oamenilor, dar mai ales am vazut un trafic infernal de “haosat”. Si cand zic infernal cam asa e. Pietonilor le e frica sa traverseze pe trecere, iar daca indraznesc, fac slalom printre masini; masinile nu au nicio ezitare sa mearga, sa se bage care mai de care mai repede si se merge la mare inghesuiala, nu stii care cum va ceda primul. Si sunt foarte multe masini…
Senzatiile drumului (+ o zi si-o noapte fara “cal” ): Batumi – prima legatura cu Georgia – un oras frumos al extremelor, oamenii calzi si sinceri – cu multa voie-buna, traficul…adorabil de haosat, iar asfaltul groaznic de spart. Ceea ce ne-a surprins pentru inceput legat de Georgia – ne-a placut si abia asteptam sa vedem mai departe.
Ziua a cincea : Batumi – Mestia 289 km, 6 h Plecarea din Batumi era multasteptata 🙂 pentru baietii nostri, care, informati fiind inca inainte de calatorie cu referire la Mestia, stiau ca aveau sa vada “raiul visat”…un taram in care cu greu ajungi, mult off-road si senzatii…Ushguli 🙂
Ne-am ratacit putin pe drum, unii dintre noi aveau o enterocolita crunta (nu merge combinatia de fructe din copacii georgieni cu vinul), am fost escortati de politie, am intalnit multe vietati miscatoare pe carosabil, peisajele te furau din ce in ce mai mult, vremea era frumoasa…un inceput promitator.
Muntii Caucaz ne-au imbratisat inca de la inceput, cu o cazatura (destul de ciudata) intr-o curba, in urma careia nu am patit nimic. (Adrenalina multa) 🙂 Amandoi ne-am ridicat brusc, am sesizat ca suntem intregi si, bineinteles, ca motorul a fost verificat imediat, sa fie si el bine. Nu conta ca top-case-ul si coburile laterale s-au imprastiat pe jos, si ca hainele erau imprastiate aproape de prapastie (unele au si cazut) ca norul mare de praf a speriat oameni si ca a trebuit sa legam chingi sa putem pleca mai departe.
Important era ca noi eram teferi si ca motorul nu avea nimic.
Nu simteam nimic fizic, nu realizam inca “cazatura” propriu-zisa, nu intelegeam ce s-a intamplat si de ce. Cand totul a fost refacut incat sa putem continua drumul, evident, am continuat drumul. Stanjeneala, incertitudinea a ceea ce se , de ce se intamplase, care era motivul aveau sa-i reduca zambetele sotului meu, care, incerca pe cat putea el, sa le ascunda.
Peisajele erau din ce in ce mai frumoase, drumul incepea sa promita multe, altitudinea crestea, zapada pe munti se vedea din ce in ce mai aproape. Mestia ne astepta! Am poposit pret de cateva ore la masa, am admirat crestele muntilor de la baza lor, am discutat si despre cazatura (era si asta o victorie.. sa poti vorbi de ceva deloc placut si pe care, mai ales, nu-l intelegeai de ce s-a intamplat), am lasat si noi “suvenir” o bancnota romaneasca pe masa (pe fiecare masa era pus cate un geam si sub el, cate o bancnota din diferite tari ale lumii), am lasat si un mesaj scris si abia asteptam sa mergem in rai…Ushguli 🙂
