Acesta a fost primul eveniment la care am participat cu Enduristan Romania deci si din punctul de vedere al sponsorilor / expozantilor – cum vreti sa le spuneti. Practic am vazut evenimentul si din alta perspectiva: nu am mai venit cu un motor ci cu doua- KTM-ul 1190 si o superba Husqvarna 701, pe care mi-a imprumutat-o Rolland pentru cursa.
Am venit cu duba, nu cu moto, cortul si bagajele minimale s-au transformat in cort de expunere si cutii si cutiute pentru produse.
In plus de asta, aveam ceva urmari de la ultima V-Stromanie 🙂 – noroc cu banda adeziva Enduristan.
De mentionat ca nu mai mersesem niciodata cu Husky-ul pe care urma sa il iau maine pe traseu. O sa vedeti mai jos de ce spun asta 🙂
Prolog
In fine, joi seara pe la 22:30 ajungem in zona Bistrita Nasaud, planul fiind sa fim in zona si sa ne desfasuram acareturile vineri devreme.
Ajungem joi seara la Nicolae, aka Calu’ la care am si innoptat 9inca o data multumiri!). Acolo, activitate la greu – se imparteau rider kiturile, se pregateau premiile, tabele, liste, tricouri, liste de intrebari, ce sa mai, multa treaba.
A doua zi dimineata, am plecat spre locul unde urma sa se tina evenimentul. Locatia – superba, pe malul lacului Colibita, soarele tocmai rasarise, un spectacol al naturii, foarte frumoasa zona.
Dupa ce au ajuns si baietii a inceput distractia – frigiderele au fost umplute de bere, corturile au fost ridicate, am dat si noi jos motoarele din duba si am organizat standul. Daca ai ajuns sa citesti pana aici – felicitari, cam tot ce scrie mai sus a reprezentat pentru noi experienta noua, deobicei festivalurile incep de la punctul asta inainte.
Incep sa apara riderii, corturile incep sa se monteze, berea e deja rece, fix asa cum trebuie. Seara continua cu briefing-ul despre ce o sa se intample maine, chestii de siguranta, cum se interpreteaza roadbookul, la ce trebuie sa fim atenti si asa mai departe. Prima zi de festival s-a incheiat – cum altfel – in jurul focului cu o chitara.
Cursa
Ziua cursei – plecarea avea sa se faca la 8:30 fix – dupa cum ne-a zis Ferry de cateva ori si exact asa s-a intamplat, la 8:30 punct primul rider decola.
Asadar, cu roadbookurile montate, totul aranjat, ne asteptam randul la plecare. Participantii aveau sa plece la 1 minut departare unul de altul.
Pleaca Vlad (nr 5) – cu care urmeaza sa merg impreuna pe tot traseul. Un minut mai tarziu vine randul numarului 6 asa ca ma prezint la locul stabilit asteptand startul.
Prima parte a traseului – primii kilometri mai precis, au fost de acomodare. Am gresit stupid traseul la un moment dat, am vazut si urma de cauciuc de motor pe jos asa ca m-am dus cu incredere pana am ajuns intr-un dead end. Da-i si intoarce fratica. Drumul a continuat prin locuri si peisaje superbe, presarate din loc in loc de 8 checkpointuri – acolo trebuia sa opresti si sa dezlegi niste „enigme” – primeai la inceput o lista ce continea anumite intrebari. Tu trebuia sa gasesti obiectele ascunse sau marcajele. Unele erau usoare, altele au cauzat ceva confuzie, in fine 🙂
Traseul a inceput pe o vreme ok – innorat, se anuntase ploaie insa era bine deocamdata. La inceput, pana la primul checkpoint au fost niste zone cu pietre afanate, prin padure, foarte fain. A continuat apoi tot prin padure, spre al doilea checkpoint unde indiciul era un marcaj pe copac. Aici am pierdut ceva timp, intelesesem (gresit) ca toate indiciile sunt piese moto asa ca am cautat o gramada ceva piesa moto in copacul marcat sau prin imprejurimi. Pana la urma ne-au prins din urma niste rideri din Bulgaria care aveau foaia cu „intrebari” in engleza. Citind de pe foaia lor intrebarea am inteles imediat ca era vorba despre numarul de pe copac, nu despre o piesa ascunsa undeva in jurul copacului marcat. In fine, fac poza copacului „285” si continuam.
Dupa „285” mergem spre urmatorul checkpoint unde am dat de o placuta de frana – destul de usor de gasit. Urmatorul indiciu a fost langa un baraj dezafectat – trebuia sa mergi pe buza barajului – o fasie de beton de vreo 30-40 cm latime. Intr-o parte insa era o cadere de vreo 2m iar in cealalta parte o cadere de vreo 15m – interesant.
Cu poza facuta si de data asta continuam spre pauza de alimentare de la mijlocul traseului – la kilometrul 74 era o benzinarie. Dupa ce alimentez Husky-ul cu vreo 7 litri si ceva o luam spre ceea ce avea sa fie piatra de incercare pentru multi rideri cu motoare mai mari. Urma o urcare de vreo 4 km dintre care o bucata era relativ grea in sensul ca erau bolovani „afanati” iar daca opreai acolo, cu un motor greu si cauciucuri 50/50 cu greu puteai sa continui, pur si simplu trebuia sa ii dai blana pana sus si sa nu opresti deloc.
Vlad in fata, cu al sau Suzuki V-Strom 1000 urca fara probleme, legile fizicii au fost suspendate pret de cateva minute cat i-a luat sa urce. Eu in spate cu Husqvarna 701, nefiind inca prieteni foarte buni, deh – ne cunosteam de (doar) vreo 80 de kilometri si era prima proba speciala impreuna – avem o diferenta de opinie asupra vitezei in care trebuie sa urcam.
Obisnuit fiind cu binele (afisajele de tot felul de pe KTM-ul 1190, treapta de viteza si alte nebunii) nu am bagat seama ca sunt intr-a 2-a. Asa ca pana am corectat treapta de viteza, Husky-ul a sughitat si am ramas suspendat pe urcare. Pornesc motorul, aleg viteza potrivita si dau la deal.
Roata rupe aderenta insa prinde ceva tractiune sub primul strat de pietre si surpriza – incepem sa inaintam la deal. A fost un moment „WTF” – sa va zic sincer ma vedeam intorcand la baza urcarii sa mai bag o fisa. Urc „tractoras” pana sus, oprim la urmatorul checkpoint care era foarte aproape de varful pantei si de acolo incepe spectacolul – un drum pe culme, super privelisti in orice directie, foarte, foarte fain. Superb chiar – aceea cred ca a fost partea mea preferata a traseului.
Cam ultima parte a traseului a fost pe asfalt. Un asfalt superb, nou, virajat, exact ce a recomandat doctorul. Am ramas din nou impresionat de Husky – desi avea cauciucuri cramponate si roata de 21 pe fata a fost muuuuuult mai agila decat 1190-ul, manca curbele intr-un ritm in care sincer nu m-am asteptat. Desi are doar un disc pe fata franeaza eficient si precis – foarte fain.
Invitatia la parastas
Iata ca ne apropiem de sosire, era cred 12:30 AM, noi plecasem pe la 8:30 in tura. Cam cu 2 km inainte de final, un nene cu o Dacie intra brusc in curte, pe partea stanga a sensului nostru de deplasare – avea treaba acolo la un parastas. Vlad, care il depasea, fiind in drum spre alta treaba a trebuit pana la urma sa cedeze invitatiei si sa intre cu domnul pe aleea ce ducea in curtea unde era evenimentul trist.
Circoteca
Urmarile intalnirii neasteptate? Din fericire Vlad a fost ok, cizmele si-au facut treaba, nici un „damage”. La „fiare” treaba a stat asa: la V-Strom crash barul putin zgariat, o brida de prindere de la roata un pic indoita. Gentile Enduristan Monsoon 3 au fost la inaltime – cateva zgarieturi unde s-au frecat de grilajul de metal. Geanta de pe partea masinii – intacta.
La masina lucrurile nu au fost la fel de fericite – ambele usi de pe partea soferului zgariate si infundate, aripa infundata, bara fata rupta, oglinda rupta si geamul soferului spart (traiasca hand guardurile Bark Busters).
Publicul din curte, adica oamenii de la parastas, cum a vazut ca amandoi – si masina si motorul – s-au oprit pe alee unul langa altul au inceput sa faca un mini scandal, soferul le tinea si el hangul, a fost un mic circ, ce sa mai. Initial, vazand pagubele, Vlad a vrut sa faca amiabila cu omul astfel incat sa isi repare masina. Surprinzator insa, si total ignorant fata de bun simt si lege, omul a insistat ca el vrea sa cheme Politia, ca nu vrea amiabila, ca el daduse semnal inainte, „c-o fi, c-o pati”. Vazand ca nu avem cu cine sa ne intelegem il lasam in pace sa cheme Politia.
In cateva minute insa vine un echipaj SMURD. Au zis ca asa e protocolul standard, chiar daca omul a zis la telefon ca nu sunt raniti, au auzit de motociclist si au venit oricum. Foarte de treaba, au facut niste formalitati, au luat tensiunea si au plecat. Surprinzator de repede au venit.
Dupa ceva timp apare si Politia si circoteca reincepe. Dupa ce sufla in fiola ambii soferi, (iese 0 amandurora), soferul incepe iar sa povesteasca cum a fost treaba invitand „martorii” din curte sa isi dea si ei cu parerea. Politistul restabileste ordinea intre martorii vocali pe care ii trimite inapoi la parastas si ramane cu noi sa se dumireasca cum s-a intamplat. In fine, long story short, politistul i-a pus in vedere soferului ca daca nu vrea amiabila poate isi ia si amenda in functie de ce rezulta in urma cercetarilor (lucru evident dealtfel avand in vedere dinamica accidentului).
Brusc omul isi da seama ca nu prea are sanse de castig daca insista cu mersul la sectie si realizeaza ca nici „culpa comuna” nu suna prea bine pentru Dacia sa.
Dupa buturuga Mihai, dupa buturuga!
In fine, se rezolva treaba cu amiabila sa revenim la Roadbook.
Dupa ce ajungem la bivouaq, ni se inregistreaza kilometrajul de sosire si se porneste ploaia. Ploaie blana tata. Incep sa vina si ceilalti participanti si aflam ca „traseul special” programat dupa cursa se anuleaza. Traseul asta initial avea o lungime de vreo 250 de metri sa zic in total, cu diverse probe de indemanare – jaloane, manevre in panta, urcari abrupte si coborari in padure.
In fine, se opreste ploaia insa traseul initial devenise impracticabil pentru majoritatea motoarelor asa ca organizatorii decid sa lase doar prima parte si sa reconfigureze restul traseului cu niste jaloane si o ruta ocolitoare. Cum am fost printre primii la traseu si nici nu am fost atent la reconfigurare reusesc cu brio sa gresesc traseul. Nu o data ci de doua ori am ratat calea de urmat – prima data nici nu am observat buturuga ce trebuia ocolita, a doua oara am ocolit-o pe partea gresita 🙂
Urmeaza ceilalti rideri, majoritatea face traseul corect, unii o iau mai pe de laturi, foarte fain in final. Adrian Bustiucel de la East Bike ne arata cum se face… ia in piept traseul original si intr-un sens si in celalalt, dementa totala, am ramas cu gura cascata…
Dupa ce se incheie treaba au mai urmat cateva reprize de ploaie si spre seara incepe sa toarne. Sa toarne, nu gluma. Activitatea se muta pe terasa interioara, zona standurilor devenea incet incet o mica mlastina. Vine festivitatea de premiere cu tombola, apoi glume, povesti, super atmosfera.
Ne retragem pe rand in acordul ploii torentiale care nu dadea semne de oboseala, spre deosebire de noi.
Finalul si concluzii
A doua zi, ca sa revin la experienta de expozant urmeaza partea fun – sa strangem totul, sa incarcam motoarele in duba, toate evident – pe ploaie.
Sa ne traiasca prietenii care ne-au ajutat cu toata tevatura si cu urcatul utilajelor in „caruta”. Ajutam la randul nostru organizatorii sa stranga un cort mare si ii dam blana spre Bucuresti. Trebuia sa ajungem la vot iar Waze-ul parea optimist, desi cam la limita – am pus stampila pe buletinul
de vot la 8:42PM.
Asa a fost experienta noastra la primul Roadbook Adventure Challenge la care am participat. Un eveniment cu adevarat deosebit fata de tot ce am mai vazut in Romania. Atmosfera per total a fost superba. Multi oameni noi, pe unii ii stiam din filmulete cu calatorii, pe altii ii mai intalnisem la alte festivaluri. Multa munca din partea organizatorilor, si pentru cartarea traseului cat si pentru organizarea in sine. Mancarea buna, servita cu zambetul pe buze, bere din plin, locatia superba, oameni minunati.
Multumim pentru organizare, ne vedem cu siguranta la editia viitoare!
Mai multe poze gasiti pe pagina magazinului nostru online, aici – https://www.facebook.com/m2adventure.ro