Din episodul anterior:
Am supravietuit calatoriei peste marea Caspica, dupa atata amar de vreme de cand am plecat ne simteam ca fiind practic, la o aruncatura de bat de casa.
Urmatoarea zi o luam spre Bulgaria, planul era sa mergem cat mai mult posibil. Aflasem si ce urma sa se intample. Sotia mea si sotia lui Adi, impreuna cu 3 bucati copii, 2 ai lui, una a mea, s-au hotarat sa ne faca o surpriza si sa ne intampine la Krapets, pe malul marii in Bulgaria, aproape de granita cu Vama Veche.
Krapets este un loc linistit cu un camping tare frumos iar fetele s-au organizat cu masina, copii, corturi, saltele, saci de dormit, ce sa mai…roadtrip in toata regula, pentru a ne intalni dupa atata timp de „dusi de-acasa” si pentru a petrece inca cateva zile impreuna la mare, inainte de a ajunge in Bucuresti.
Din pacate, oricat ne-am dorit, nu am reusit sa ajungem la Krapets dintr-o bucata iar noaptea ne-a prins chiar cand intram in Burgas, 1040 kilometri de Sinop.
Aici am oprit la un hostel, deja sincer sa va zic puteam sa opresc si in camp, nu prea ma interesa. Nu eram cu gandul decat la a doua zi cand aveam sa ma intalnesc cu fetele mele. Oprim asadar la un hostel oarecare si dam sa urcam in camera. Receptionerul, vazandu-ne echipati si cu toate la noi gata sa urcam in camera ne intreaba daca o sa mai coboram. „Doh, normal ca o sa coboram, nu mancam si noi ceva, bem o bere ca oamenii?” – ii raspundem mai simplu ca da, coboram imediat.
Cand am coborat am inteles exact si ce voia. Ne deschisese o poarta ce dadea spre o curticica unde se aflau niste boxe mici. Tre’ sa bagam acolo motoarele ca e „big problem” daca le lasam pe strada. Prevazatori, incuiem motoarele in boxa, omul incuie poarta de doua ori si respiram toti usurati – am evitat dezastrul! Cu gandul bun plecam pe jos spre o carciuma. Din pacate acolo era inchisa bucataria asa ca dupa doua beri suntem nevoiti s-o luam spre centru, singurul loc unde putem spera sa mai fie ceva deschis.
In centru din pacate era cam aceeasi situatie – multe chestii inchise. Dupa ce le-am trecut rapid in revista ne oprim la un local, mancam ceva si o luam spre cazare.
A doua zi ne-am trezit devreme, am scos motoarele din boxa, cred ca am trezit toti vecinii – ori noi ori cainii care au inceput sa faca ca toate visele si am plecat spre Krapets, drum scurt de vreo 230 de kilometri. Ca vantul si ca gandul akungem si la Krapetz.
Odata ajunsi la poarta campingului am oprit sa platim accesul si sa ne deschida mesterul bariera. Platim ce era de platit, ne luam in primire „numerele de inmatriculare” pentru corturi si intram. Nu apucam sa facem 10 metri dupa bariera ca vedem din departare sleahta de copii venind in fuga spre noi :D. Am simtit ca am ajuns acasa!
Ii luam in brate atat cat poti sa-i iei cu costumul moto si casca pusa la peste 30 de grade, ii urcam pe motociclete si o luam din loc „Indian style” asa, cam 100 metri prin cmping, pana la corturi.
Am ajuns la „tabara” unde ne vedem consoartele si inca o prietena – motociclista, venita cu ele. Urmeaza pupaturi, imbratisari, asezare de emotii si sentimente.
La inspectia atenta a nevestei, am realizat si eu ca am slabit 10 kilograme de cand am plecat, 2 luni mai devreme intr-o dimineata ploioasa. Dupa ce am parcat motoarele, am admirat cortul de 6 persoane suspect de bine pus de fete 😉 – le felicitam reusita si desfacem prima bere. Observam atunci si mesajul de bun-venit: un carton mare, prins intre doi copaci in fata corturilor, cu ganduri transmise de oameni dragi din gasca de motociclisti si nu numai…
Chiar eram acasa, inconjurat de oameni dragi si cu toata experienta recent avuta inca in minte, suflet, corp si fizic in coburi, topcase, motor…Cred ca atunci, atat eu cat si Adi, am inceput sa respiram intr-un ritm normal… intr-o joi, 10 august 🙂
Asezam si noi corturile, despachetam pentru penultima data bagajele si ne imbracam in „civil”, lasand in urma costumele moto prafuite, cizmele si castile.
Ne asezam la taifas cu fetele, la o bere, in fata corturilor, direct „pe potecuta” ce ajungea in capatul campingului, acolo unde era tabara.
La un moment dat, una dintre fete ne atrage atentia ca nu eram singurii motociclisti din camping, doua motoare se indreptau spre noi. Nu era mare lucru in momentul acela pentru noi. Ii priveam cum se apropie si… spre marea surprindere a noastra am vazut cele doua motoare parcand langa noi, cu riderii cu mainile ridicate, strigate, zambete si veselie. Erau doi dintre prietenii nostri, veniti tocmai din Tg. Neamt si Sibiu, unul era impreuna cu sotia-pasager, ajunsi sa ne ureze „Bun venit!”. Ne-am blocat! Desfacem si cu ei o bere, ne apucam de intins corturi si povesti.
Dupa aceea, pe rand, au inceput sa soseasca multi altii… din Constanta, Giurgiu, Bucuresti, Piatra Neamt, Pitesti, Harghita, Timisoara.
Ca sa va faceti o idee, unii au avut lung drum dupa birou si au ajuns la 2 noaptea – altii veniti de joi sa ne intampine au plecat din Krapets la 5 dimineata la munca in Bucuresti si s-au intors vineri dupa amiaza. Au mai fost si altii care au venit vineri – cu motoare sau masina, cu sau fara pasagere/prietene/sotii/copii – cert este ca a fost un week-end prelungit de pomina!
Nu ne asteptam la aceasta surpriza! Nu poti decat sa te bucuri de astfel de oameni si de astfel de clipe! A fost un week-end de poveste si povesti, un final absolut fantastic al unei calatorii pe masura.
A fost o calatorie fantastica, cu suisuri si coborasuri, cu momente grele si multe, multe, momente “Kodak” iar finalul a fost apoteotic.
Calatorului ii sade bine cu drumul si experientele ne imbogatesc, dar la fel de important este sa ai acel „acasa” sa-ti poti regla singur respiratia!
Si trairile!
Dragii mei, sper ca v-a placut aceasta serie de povestiri si intamplari dublate de seria de filmulete de peste tot de pe unde am fost – abonati-va la canalul de Youtube.
Este timpul deci sa inchei povestirea calatoriei spre est si, plin de sperante sa imi indrept privirea, de data aceasta alaturi de minunata-mi
sotie (zic bine draga? 🙂 ) spre urmatorul capitol al povestii noastre pe care il vom scrie impreuna vara aceasta.
Krapets este un loc linistit cu un camping tare frumos iar fetele s-au organizat cu masina, copii, corturi, saltele, saci de dormit, ce sa mai…roadtrip in toata regula, pentru a ne intalni dupa atata timp de „dusi de-acasa” si pentru a petrece inca cateva zile impreuna la mare, inainte de a ajunge in Bucuresti.
Din pacate, oricat ne-am dorit, nu am reusit sa ajungem la Krapets dintr-o bucata iar noaptea ne-a prins chiar cand intram in Burgas, 1040 kilometri de Sinop.
Aici am oprit la un hostel, deja sincer sa va zic puteam sa opresc si in camp, nu prea ma interesa. Nu eram cu gandul decat la a doua zi cand aveam sa ma intalnesc cu fetele mele. Oprim asadar la un hostel oarecare si dam sa urcam in camera. Receptionerul, vazandu-ne echipati si cu toate la noi gata sa urcam in camera ne intreaba daca o sa mai coboram. „Doh, normal ca o sa coboram, nu mancam si noi ceva, bem o bere ca oamenii?” – ii raspundem mai simplu ca da, coboram imediat.
Cand am coborat am inteles exact si ce voia. Ne deschisese o poarta ce dadea spre o curticica unde se aflau niste boxe mici. Tre’ sa bagam acolo motoarele ca e „big problem” daca le lasam pe strada. Prevazatori, incuiem motoarele in boxa, omul incuie poarta de doua ori si respiram toti usurati – am evitat dezastrul! Cu gandul bun plecam pe jos spre o carciuma. Din pacate acolo era inchisa bucataria asa ca dupa doua beri suntem nevoiti s-o luam spre centru, singurul loc unde putem spera sa mai fie ceva deschis.
In centru din pacate era cam aceeasi situatie – multe chestii inchise. Dupa ce le-am trecut rapid in revista ne oprim la un local, mancam ceva si o luam spre cazare.
A doua zi ne-am trezit devreme, am scos motoarele din boxa, cred ca am trezit toti vecinii – ori noi ori cainii care au inceput sa faca ca toate visele si am plecat spre Krapets, drum scurt de vreo 230 de kilometri. Ca vantul si ca gandul akungem si la Krapetz.
Odata ajunsi la poarta campingului am oprit sa platim accesul si sa ne deschida mesterul bariera. Platim ce era de platit, ne luam in primire „numerele de inmatriculare” pentru corturi si intram. Nu apucam sa facem 10 metri dupa bariera ca vedem din departare sleahta de copii venind in fuga spre noi :D. Am simtit ca am ajuns acasa!
Ii luam in brate atat cat poti sa-i iei cu costumul moto si casca pusa la peste 30 de grade, ii urcam pe motociclete si o luam din loc „Indian style” asa, cam 100 metri prin cmping, pana la corturi.
Am ajuns la „tabara” unde ne vedem consoartele si inca o prietena – motociclista, venita cu ele. Urmeaza pupaturi, imbratisari, asezare de emotii si sentimente.
La inspectia atenta a nevestei, am realizat si eu ca am slabit 10 kilograme de cand am plecat, 2 luni mai devreme intr-o dimineata ploioasa. Dupa ce am parcat motoarele, am admirat cortul de 6 persoane suspect de bine pus de fete 😉 – le felicitam reusita si desfacem prima bere. Observam atunci si mesajul de bun-venit: un carton mare, prins intre doi copaci in fata corturilor, cu ganduri transmise de oameni dragi din gasca de motociclisti si nu numai…
Chiar eram acasa, inconjurat de oameni dragi si cu toata experienta recent avuta inca in minte, suflet, corp si fizic in coburi, topcase, motor…Cred ca atunci, atat eu cat si Adi, am inceput sa respiram intr-un ritm normal… intr-o joi, 10 august 🙂
Asezam si noi corturile, despachetam pentru penultima data bagajele si ne imbracam in „civil”, lasand in urma costumele moto prafuite, cizmele si castile.
Ne asezam la taifas cu fetele, la o bere, in fata corturilor, direct „pe potecuta” ce ajungea in capatul campingului, acolo unde era tabara.
La un moment dat, una dintre fete ne atrage atentia ca nu eram singurii motociclisti din camping, doua motoare se indreptau spre noi. Nu era mare lucru in momentul acela pentru noi. Ii priveam cum se apropie si… spre marea surprindere a noastra am vazut cele doua motoare parcand langa noi, cu riderii cu mainile ridicate, strigate, zambete si veselie. Erau doi dintre prietenii nostri, veniti tocmai din Tg. Neamt si Sibiu, unul era impreuna cu sotia-pasager, ajunsi sa ne ureze „Bun venit!”. Ne-am blocat! Desfacem si cu ei o bere, ne apucam de intins corturi si povesti.
Dupa aceea, pe rand, au inceput sa soseasca multi altii… din Constanta, Giurgiu, Bucuresti, Piatra Neamt, Pitesti, Harghita, Timisoara.
Ca sa va faceti o idee, unii au avut lung drum dupa birou si au ajuns la 2 noaptea – altii veniti de joi sa ne intampine au plecat din Krapets la 5 dimineata la munca in Bucuresti si s-au intors vineri dupa amiaza. Au mai fost si altii care au venit vineri – cu motoare sau masina, cu sau fara pasagere/prietene/sotii/copii – cert este ca a fost un week-end prelungit de pomina!
Nu ne asteptam la aceasta surpriza! Nu poti decat sa te bucuri de astfel de oameni si de astfel de clipe! A fost un week-end de poveste si povesti, un final absolut fantastic al unei calatorii pe masura.
A fost o calatorie fantastica, cu suisuri si coborasuri, cu momente grele si multe, multe, momente “Kodak” iar finalul a fost apoteotic.
Calatorului ii sade bine cu drumul si experientele ne imbogatesc, dar la fel de important este sa ai acel „acasa” sa-ti poti regla singur respiratia!
Si trairile!
Dragii mei, sper ca v-a placut aceasta serie de povestiri si intamplari dublate de seria de filmulete de peste tot de pe unde am fost – abonati-va la canalul de Youtube.
Este timpul deci sa inchei povestirea calatoriei spre est si, plin de sperante sa imi indrept privirea, de data aceasta alaturi de minunata-mi
sotie (zic bine draga? 🙂 ) spre urmatorul capitol al povestii noastre pe care il vom scrie impreuna vara aceasta.