Filmul calatoriei

Episodul 17: Plictiseala din Khazakhstan (not) | Mongolia

In curand va aparea un nou episod, aboneaza-te la canalul meu de

Dimineata din nou.. alarma suna trist. Afara – o dimineata mohorata, ploua mocaneste. Trebuia sa plecam vrei-nu-vrei, pana la Semey aveam peste 700 de kilometri si trebuia neaparat sa iesim din Rusia azi. Nu era timp de pierdut pentru ca vremea de-afara nu o sa faca lucrurile mai usoare.

Greu de tot ne strangem catrafusele cu totii, impachetam motocicletele, mancam ceva – multumim Anna – si parasim Altai Motorhouse. Urma sa ne despartim de Leo, francezul nostru, si sa continuam spre Pamir alaturi de Asmir, neamtul bosnac fost campion K1.

Tot drumul spre granita am jucat v-ati ascunselea cu norii, ba ne-au ocolit ei, ba i-am ocolit noi, ba ne-au facut umbra, a fost o zi uda si mohorata.

Zambetul mi-a revenit pe fata cand am ajuns la granita ruso-kazaha. La coada erau 7-8 masini cand am ajuns, bariera inchisa. Aveam sa trecem azi fara emotii :)

Ne face semn gardianul sa ne bagam in fata asa ca inaintam pe langa masinile oprite pana in fata barierei. Asmir "lasa sacosa la rand" si se intoarce pana la o benzinarie de unde cumpara niste apa si crantanele. Trecem rapid granita rusa, insa mai departe ce sa vezi? intre granita rusa si cea kazaha coada mare de masini si tiruri.. ne strecuram cum putem printre ele pana in fata la passport control. Un soldat tinerel plinde zel ne vede si ne pune sa ne intoarcem inapoi. "Inapoi unde?" intreaba Asmir mirat uitandu-se in spate la coada imensa pe langa care tocmai trecusem. "Inapoi in spate" raspunde calm telefonul cu Google Translate al soldatului. Dupa ceva negocieri o dam la pace si ne ducem in spatele celei de-a treia masini. "E bine aici boss?" Soldatul ne da "Like". Sanatate, aici stam!

Controlul pasapoartelor merge repede, controlul bagajelor la fel si iata-ne pasind pe pamant kazah, am scapat de stresul vizei de Rusia! Asta a fost cred primul moment din calatoria de pana acum cand m-am simtit aproape acasa. Simteam ca suntem la o aruncatura de bat de Bucuresti iar zilele din desertul Gobi sau din Asia Centrala mi se parea ca se intamplasera intr-o alta viata.

Se innopta deja asa ca prima oprire urma sa o facem la Semey, e cel mai mare oras de langa granita. Pe vremurile Razboiului Rece, la 150 de kilometri mai la vest de oras sovieticii testau bombele atomice - era un poligon acolo. Primele teste nucleare au avut loc acolo in 1949 intr-o zona "nelocuita". Din pacate, conducatorii au "uitat" sa evacueze satele din apropiere.

Ajungem la un hostel, admiram o Africa Twin exact ca a lui Asmir in parcare, lasam catrafusele si o luam la pas prin oras. Probabil era sezonul nuntilor sau ceva.. in toate localurile in care am fost se desfasurau nunti. Dupa a 2-a incercare nereusita, un nuntas ne recomanda un loc in apropiere. Dupa indicatiile sale si ale unor trecatori, iata-ne in scurt timp trecand pragul stabilimentului respectiv. Ghici ce - si aici era nunta. Norocul ne surade totusi.. mai era un fel de terasa la etaj unde ne-am putut aseza si noi la o masa.

Nunta nunta, dar macar era muzica buna. Am recunoscut "Ochii tai" si alte melodii de succes. Distractia era in toi, invitatii dansau si cantau "Numa nu ma iei" pana cand... blackout. S-a luat curentul in tot cartierul. Ghinion de nesansa, probabil, nu dam nume, s-au implinit blestemele unor turisti care nu gaseau unde sa bea o bere. Cine stie? Ar putea fi o coincidenta, ar putea fi... vorba celor de la sector7 :)

Terminam deci berea la lumina lumanarii, si noi si nuntasii :)

A doua zi, coboram de dimineata in parcare unde erau motoarele, facem bagajele, ne pregatim sa plecam. Aseara, cand am ajuns, Adi a parcat cu fata la hostel. Acum pune contactul, da sa plece, si, inexplicabil, o ia in fata si se propteste cu roata in zidul hotelului. Izbucnim in ras insa nu intelegem ce s-a intamplat. La o inspectie sumara ce sa vezi? aproape tot lichidul de ambreiaj i se scursese. Prin urmare, desi el trasese ambreiajul cand a pus contactul treapta intai a ramas cuplata. Hotelul nu a observat asta asa ca a ramas si el pe loc, bine macar ca l-a oprit lin. In poza de mai jos, in reflectia geamului din stanga se vede Adi inainte de intalnirea cu hotelul.

O luam sontac-sontac la pas pana la un magazin de piese auto, din fericire la V-Stromul lui lichidul de ambreiaj este la fel ca lichidul de frana - DOT4 (la mine de exemplu trebuie un ulei mineral special, nu merge lichidul de frana). Gasim lichid acolo, completam, luam si la noi de rezerva si plecam dupa ce facem poze cu lucratorii de la magazin, mari fani ai motocicletelor.

A doua zi continuam calatoria spre sudul Khazakhstanului. Planul meu si al lui Adi era sa facem segmentul Semey - Almaty dintr-o bucata, in total sunt vreo 1100km. Nu era dragut dar era plauzibil, oricum nu prea ai ce sa vezi prin zona aia. Dealtfel nici nu prea am ce sa va povestesc de-acolo.. drumuri catastrofale, bombardate la greu, cratere mai mari sau mai mici alternau cu sleauri de asfalt inselatoare. Singurul lucru notabil este ca la un moment dat coborul lui Adi s-a hotarat ca nu mai vrea sa continue si "coboara la prima". Atat de rau s-a suparat ca nu a mai asteptat peronul urmator si a coborat in mers. Oprita intr-un nor de praf pe marginea drumului cutia regreta rapid fapta.. s-a ales cu niste zgarieturi de toata frumusetea.

Din cauza vibratiilor, de pe rack, s-a desprins un pin ce sustinea greutatea cutiei. Pentru ca si incuietoarea era mai slabita, cutia a cazut si a luat-o pe drumul sau. In fine, legam fedeles cutia la loc, punem un pin de-ala de sustinere improvizat dintr-un surub si continuam drumul.

Iata ca pe nesimtite seara incepe sa se astearna si suntem nevoiti sa facem escala undeva pe stanga, la hostelul unui musulman. O sa denumim pe scurt locatia pe scurt, "Container hostel" - in curte, in spate, se aflau depozitate niste containere de TIR.

In ciuda numelui "container hosel" locul arata foarte bine, curat, cu un fel de cantina, mancarea foarte buna, insa avea si un defect. Un defect MAJOR. Omul nu vindea alcool. Deloc. Nu era "halal" dupa cum ne-a explicat pios. Foarte de treaba totusi, s-a oferit sa ne duca cu masina in orasul din apropiere sa luam de-acolo noste bere. Ne-a lasat sa o si punem la el in frigidere, foarte, foarte de treaba omul. Mancarea a fost si ea peste asteptari, camere curate, apa calda, a fost foarte fain.

Urmatoarea zi ne luam la revedere, lipim un sticker cu "V-Stromania" si o luam spre Almaty, vechea capitala a Khazakhstanului. Capitala actuala este Astana, cuvant ce inseamna in limba kazaha "capitala".

Chiar inainte sa intram in Almaty, la vreo 20-30 de kilometri de oras parca intram in Las Vegas - pe partea stanga a drumului cred ca am vazut, nu exagerez, vreo 20-30 de cazinouri, unele parasite, unele ce pareau a avea inca activitate.

Iata ca intram si in oras. La intrare insa, un post de politie langa care era organizat un filtru. Evident, gasca noastra este trasa pe dreapta la umbra “nucului” batran – vorba cantecului. Urmeaza gluma preferata a baietilor. “Tourist”? intreaba politistul cu pasapoartele in mana. “No, terrorist”, raspund colegii amuzati aratand spre barba mea. Rasete generale, amuzament.

Politistul ne cere nush ce act pe care aparent nu il aveam la noi. Noi, neintelegand la ce se refera, scoatem toate actele, asigurarea motocicletelor, asigurarile de viata, talonul, tot ce aveam. Se uita politistul tacticos la toate si dezamagit, concluzioneaza ca fix pe-ala, cel mai important act nu il aveam.

Tot timpul asta se adunasera niste gura-casca pe langa noi. Un sofer, ce se voia de ajutor probabil, da fuga la masina lui si se intoarce triumfator cu o hartie A4 verde, sa ne arate actul ce ne lipsea. Politistul il usuieste rapid pe bunul samaritean si revine la discutia cu noi. “Aveti tigari?” ma intreaba. Eu inteleg ca se refera la traficul cu tigari si raspund ca nu. Din nou, Adi si Asmir imi sar in ajutor. Cand sunt intrebati acelasi lucru de politist ambii ma indica pe mine cu degetul “Are el!”. Mersi baieti!

Se intoarce politistul la mine si mai intreaba o data daca am tigari. Parez cu gluma clasica “Kalasnikov, narcotic, tabac - niet” si scot din buzunar un pachet de tigari cumparat din Rusia. Se lumineaza la fata la vederea acestuia, mi-l ia din mana si isi aprinde o tigare din el. In loc sa mi-l returneze imi face cadou pachetul lui de tigari. “Fair trade” zic in gand, ne aprindem fiecare o tigare din pachetul celuilalt si dam uitarii hartia A4 verde ce ne lipsea. Ne salutam voiosi si ne luam ramas bun prieteni.

Orasul Almaty ne intampina cu un binecuvantat trafic bara-la-bara. Tragem la o carciumioara cu wifi si limonada sa cautam locul unde trebuia sa ajungem – FreeRider Pub Almaty. Bem acolo un suc, gasim unde trebuia sa ajungem si o luam din loc prin traficul haotic. Ajungem intr-un tarziu in partea cealalta a orasului unde era FreeRider Pub-ul si chiar in fara intrarii il intalnim pe Ian.

Ian era un englez de vreo douazeci si ceva de ani care era deja un obisnuit al locului. Era cazat aici de vreo 2 saptamani dupa ce i se sparsese motorul Hondei cu care planuia sa mearga spre Mongolia. Piesele le comandase din UK insa dura pana ajungeau aici asa ca omul nostru nu avea nimic de facut decat sa astepte.

Foarte frumos aici la FreeRider Pub asta. Era un hostel pentru motociclisti, camere la comun si paturi suprapuse, aflat la etajul 1 al unu bloc. La parter era un service ce dadea fix intr-un magazin moto destul de bine aprovizionat. La subsolul blocului, se afla pub-ul – un bar foarte cochet unde serveau si mancare. Tot acolo aveau si o scena mica pe care am prins un concert, totul foarte dichisit.

Dupa ce ne instalam eu iau motocicleta si plec. Trebuia sa ajung cu ea la service sa ii fac revizia si sa ii reglez supapele. Cum suspensiile au tinut foarte bine din Rusia pana aici – aproape 2000 de kilometri in total – am decis sa le las asa si sa le servisez in Romania.

Asadar ii las pe baieti la hostel, incarc harta offline pe Google Maps si o iau la drum spre service-ul KTM din Almaty. Citisem inainte pe net, si imi recomandase un tip la Oasis ce avea si el un KTM, un 690, sa intreb de Sergey, seful de service. Sergey locuise cateva zeci de ani in State, lucrase in industria petrolului, vorbea o engleza perfecta cu accent sudic si era foarte priceput.

Iau deci strazile “la pas” in cautarea lui Sergey. Nu dureaza mult pana ajung unde trebuia – la showroom-ul KTM. Urc pe trotuar in cautarea unui loc de parcat si surpriza – inauntru era gol, ramasese numai “firma” mare, portocalie, de afara, oamenii se mutasera.

Fara net si nestiind unde ma aflu cer ajutorul unor trecatori. Dupa vreo 2-3 incercari nereusite de a comunica cu niste tineri ce butonau smartphone-uri il vad peste drum, oprit la un stop pe un tip cu un KTM Duke. Ma vede si el, ii fac semn cu mana aratand spre reprezantanta ca “Unde e?”, omul imi face semn ca se intoarce la primul rond, sa il astept.

Vine salvatorul, da si el niste telefoane, imi explica intr-un final unde trebuie sa ajung. Ii multumesc calduros si o iau spre locul indicat.

In fine, ajung unde trebuie din pura intamplare, ori nu mi-a explicat el bine ori nu am inteles eu corect. Important este ca in 10-15 minute intru pe poarta Agent Orange, reprezentanta KTM Almaty. Inauntru, in showroom, foarte misto aranjat. Aveau cred, toate modelele de KTM, inclusiv cele aparute in 2017 – 1090 si vreo 2 variante de 1290, R-ul si cea de strada (S parca), multe motociclete de enduro, Duke-ul, ce sa mai, toate erau acolo. Plus echipamente, cauciucuri, suveniruri, maruntisuri, etc.

In fine, intru in service, de la receptie ma roaga sa astept si il cheama pe “sefu”. “Howdy” ma saluta seful si m-am linistit. Am stiut ca am ajuns unde trebuie. Pe un ton ardelenesc, asezat si calm, Sergey ma intreaba ce si cum, ce vreau sa ii fac, cand am nevoie de motocicleta, imi spune si cat ma costa si ce cauciucuri are. Pe scurt, voiam sa ii fac revizia – filtre, ulei, trebuia schimbat cauciucul de pe spate ca era aproape slick si sa ii fac valve check-ul ca ma apropiam de 30.000 de km si pana acasa mai era mult.

Las motocicleta acolo, urmeaza sa revin cu un telefon in 2 zile sa vedem daca e gata si pot sa o ridic. Imi cheama baietii de la receptie un taxi si am plecat.

Inapoi la FreeRider, baietii plecasera la Consulatul Germaniei. Viza de Uzbekistan a lui Asmir urma sa expire, daca nu rezolva sa o extinda cumva nu putea sa vina cu noi spre Pamir, trebuia sa traverseze repejor Uzbekistanul, cat mai avea viza valabila, si sa intre in Rusia. Din pacate nu au reusit sa rezolve si s-au intors cu “mana goala” cum se spune.

Urmatoarele doua zile aveam sa le petrecem in Almaty cu Asmir si Ian. Intr-o seara a fost concert acolo la Free Rider Pub. Dupa concert, Irina, prietena lui Ian (v-am zis ca Ian asta statea acolo de vreo 2 saptamani) sarbatorea ultima ei zi de lucru la FreeRider Pub. Fusese admisa la facultate si urma sa isi dedice timpul studiilor. Motiv de sarbatoare deci. Refuzam tortul (nu prea mergea cu berea) insa acceptam sa iesim cu totii intr-o carciuma. Iata-ne deci in scurt timp incolonati pe marginea drumului facand cu mana la masini – eu, Adi, Ian si Irina, Dima – bucatarul de la FreeRider Pub si inca niste prieteni de-ai lor.

Ne impartim si o luam spre o carciuma foarte draguta din Almaty unde de-abia aruncai un ac. Cu greu gasim doua mese, ne ajuta niste oameni care se muta de la o masa la alta sa ne faca noua loc sa le unim.

Una si cu una fac doua, orele trec, vinul curge, povesti, in fine. Primele raze ale soarelui ne gasesc incercand sa gasim un loc unde sa bem o cafea si eventual sa mancam. Supravietuitorii "groznicei" seri? Adi, eu, Irina si Ian. Din pacate Almaty-ezii nu sunt asa matinali ca noi, asa ca nu am gasit nici macar un loc deschis sau care sa aibe ceva de mancare. Ajungem dezamagiti la cazare unde dam buzna in supermarketul de langa pub.

Fix 5 ore mai tarziu telefonul suna... de partea cealalta a undelor il aud pe Sergey care imi da vestea cea buna – motocicleta este gata, pot sa o vin sa o iau. Sar "arc" din pat, m-am trezit instant. La service, motocicleta ma astepta curata, proaspat servisata, cu numarul de inmatriculare inca murdar, asa cum il rugasem pe Sergey sa il lase, lantul intins, cauciuc nou pe spate, valvele – ultra aliniate, in stare perfecta pentru ce va sa urmeze – muntii Pamir!

In ultima seara petrecuta in Almaty am ars-o chill. Dupa noaptea scurta de dinainte nu prea ne ardea de petrecere asa ca ne-am plimbat nitel la pas prin oras, am poposit pentru vreo ora la o terasa unde am baut suc si am fumat o narghilea. Nu mai e nici tineretea ca alta data!

De maine incolo avea sa inceapa partea a doua a aventurii noastre: vom trece in Kyrgystan si incepem sa urcam spre granita cu Tadjikistan-ul. Punctul de trecere dintre Kyrgystan si Tadjikistan se afla la peste 4000 de metri... la acea altitudine si sa mergi 50 de metri presupune un efort serios iar raul de altitudine poate aparea fara veste.

Ah, si vom face cunostinta cu vamesii tadjici. Cum sa va zic.. avantajul granitelor izolate este ca deobicei sunt mai libere. Dezavantajul? Fac baietii ce vor acolo, e un fel de wild west, va povestesc in articolul urmator cum a fost.

Tineti aproape, vom posta vesti pe pagina de Facebook:

Cateva Poze

Alte Episoade